Iceberg? Da! Articolul asta s-ar putea intinde cat sa cuprinda o carte. In cateva randuri am sa aduc in prim-plan o mica parte din varful acestui bloc mare de gheata desprins din calotele brandurilor romanesti.

Long story short. Acum doi ani am infiintat o agentie, (EDMA Productions) care sa ajute brandurile romanesti (in special cele din industria modei) si designerii sa creasca, sa aiba o directie, sa aiba platforme online sanatoase cu un content nemaipomenit si sa reuseasca sa comunice clar. Asta in mare, pentru ca noi cuprindem aproape tot: de la consultanta si strategie, pana la visual merchandising. Una dintre putinele agentii, ce poate sustine si productia, pe langa implementarea finala in online. 

Aici excludem cele aprox. 200 de branduri romanesti renumite ce fac parte din alte industrii si functioneaza. Ex: Dacia, Catena si Delaco (dintre care, mai bine de jumatate sunt reselleri). 

Lucrand cu agentiile din afara tarii si cu clientii de acolo, folosind procedurile corecte si observand cat de repede se misca lucrurile intr-o directie pozitiva, am inceput sa ma intreb de ce nu se intampla si la noi asta. Iar raspunsurile au venit foarte repede. Fie ca mi le-am dat eu, fie ca mi le-au dat chiar patronii businessurilor romanesti. 

O alta simpla observatie pe care te indemn sa o faci pret de cateva secunde, este sa te intrebi de unde iti faci cumparaturile. Suntem o societate bazata pe consumism, pe nevoi, asadar cumparam. Cate branduri romanesti se regasesc pe bonul tau fiscal, cu care ajungi acasa?

Imi este deja clar de ce, doar unele branduri romanesti reusesc sa atraga atentia romanilor.

Am enumerat mai jos o serie de probleme si sfaturi pe care le poti lua in considerare, fie ca esti la inceput de drum sau ai deja o afacere. Nu conteaza cifra de afaceri. Majoritatea semnelor de intrebare vin din partea brandurilor cu cifra de afaceri de peste un milion de eur  (despre ele vom discuta alta data).

1. Brandurile romanesti nu reusesc sa capteze atentia consumatorilor.

Fie ca vorbim de designeri, sau de alte branduri romanesti, te asigur ca abia 30% din reclamele pe care le vezi sunt ale brandurilor cu capital 100% romanesc. Iar aici intervine marea problema. Putini patroni au inteles ca au nevoie de “triunghiul echilateral vital”. Acesti triunghi format din Branding, PR si Marketing. Da, toate aceste trei domenii, cu toate subramurile lor. 

Iar aici sunt trei mari categorii: 

Companiile mari si mijlocii care au preluat know-how-ul din exterior si il aplica perfect. Companiile care au inteles partial ce au de facut si se cearta mereu cu cei de la marketing pentru ca indiferent ce se aplica nu are efect imediat, si companiile care nu reusesc sa aduca in prezent si in atentia consumatorilor, activitatea lor. Fie ca nu vor, fie ca nu doresc sa investeasca, fie ca nu au incredere sau nu inteleg.

La fel cum iti angajezi un contabil, la fel de vital mi se pare sa angajezi si o echipa completa care sa se ocupe de imaginea brandului tau. Problema cu acest triunghi este ca sta pe o muchie de cutit, cu varful in jos. 
Rezolvarea este destul de simpla. Totul este legat de produs si branding; iar brandingul rezolva 50% din marketing. Produsul excelent rezolva si el 25% din marketing si tot asa. 

Aici vorbim de o problema a imaginii. “Patronii” ar trebui sa fie constienti ca acest triunghi este primul contact al consumatorilor cu brandul. Stiti ce se spune doar, prima impresie este si ultima. Intre timp doar incerci sa te convingi ca nu este asa. Este foarte important ca o companie sa aiba o imagine constanta, o imagine facuta intr-un mod cat mai profesionist si destinata targetului de consumatori.  Pe langa imaginea care informeaza, povestea din spatele brandului vinde. Povestea din backstage este cea care face diferenta intre produse asemanatoare si sta la baza brandingului. Sa ai un produs bun nu este intotdeauna suficient.  Pe langa asta, mesajul clar formulat de un Copywriting si un PR bun, se dovedeste a fi un avantaj extrem de util.

2. Social Media

Ca tot am deschis subiectul imaginii, un alt topic tangent cu cel prezentat mai sus este legat de Social Media.  Foarte putine branduri romanesti au inteles ca trebuie sa isi aduca platformele in prezent si sa devina active in tot ce tine de Social Media. Fie ca nu inteleg, sau nu reusesc sa formeze o echipa care sa se ocupe de asa ceva, tranzitia catre online este iminenta odata cu avansul tehnologic. Din acele putine branduri romanesti care sunt prezente in Social Media, si mai putine au content de calitate care le reflecta cu adevarat valoarea.  Ce ma bucura in schimb, sunt tinerii antreprenori si designerii care reusesc cu succes sa se foloseasca de toate aceste platforme si sa creasca afaceri prin care produsele lor pot deja sa fata competitiei. Sunt branduri de haine ce isi desfasoara activitatea exclusiv online, cu cifre de afaceri mult mai mari decat branduri vechi cu peste 10 locatii fizice in tara. Watch and learn! Un alt avantaj al prezentei in social media, este feedback-ul si customer service. Pentru ca in Social Media totul functioneaza in timp real, companiile pot primi sugestii si reviewuri foarte importante si pot interactiona direct cu oamenii. Aspectul uman al unei companii este foarte important si conteaza. Iarasi o chestie pe care multi o ignora si considera recenziile oamenilor nefolositoare. De fapt ele reprezinta un mare avantaj. Acum ca tot am mentionat de customer service sa trecem la urmatorul punct. 

3. Customer Service si atentia la detalii 

Bine, aici nu sunt inca hotarat pe cine sa dau vina. Angajati sau patroni? Din cauza filozofiei si a atitudinii patronului, angajatii nu respecta clientul sau angajatorul/HR nu a reusit sa angajeze pe cine trebuie? Pana la urma orice afacere ofera ceva; fie servicii, fie produse. Da stim, clientii sunt din ce in ce mai dificili si rareori stiu cu adevarat ce isi doresc. Dar asta nu inseamna ca lucrurile nu ar trebui sa se desfasoare intr-o maniera diplomata si politicoasa, indiferent de nemultumirile pe care le-ar putea avea un posibil client. Deseori ma aflu in situatia in care vorbesc cu diversi patroni despre respectul pe care ei il ofera clientilor ca brand. Respect pentru client poate insemna orice, de la curatenia magazinului, ajutorul oferit de catre personalul calificat, despre cat de usor ii este sa iti acceseze platforma, desprea acea nota de multumire dupa finalizarea unei tranzactii etc. Vi se par cunoscute aceste lucruri sau straine? Parca vorbesc cu aere din occident nu alta. 

Aici de fapt vorbesc tot despre branding. O subcategorie pe care cei mai multi o ignora si anume experienta clientului. Da, imaginea comunica si povestea vinde, dar experienta il face sa se intoarca! Asta iti asigura tie viitorul ca brand.  

Sa fim seriosi, pun pariu cu tine ca deja ai cel putin 3 nume de companii in minte cu care nu mai vrei sa ai de-a face sub nicio forma. Fie ca ti s-a vorbit urat, fie ca nu ai primit un raspuns, fie ca, fie ca, fie ca… 

In schimb, cu siguranta ai si branduri cu care ai interactionat minunat, au venit mereu cu o rezolvare in intampinarea problemei tale si cu siguranta ti-au ramas in minte si in suflet. 

Poate unele lucruri pe care le-am mentionat mai sus par banale, dar te asigur ca sunt absolut necesare pentru o companie; iar daca sunt facute extraordinar de bine, cu siguranta se vor reflecta in bilantul anual. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *